Vara obosită a plecat spre seară într-o zi senină, fără paşaport, când, pe ocolite, apăruse-n gară trenul neuitări izgonit din port. A lăsat în urmă toamna revenită cu un vânt sihastru rece și tăios și buluc de frunze, fără recuzită, pe ulița strâmtă întoarsă pe dos. Nopțile haine îmbrăcate-n brume, pe ascuns plecate de la polul nord, au ajuns deodată, într-o zi anume, pe un dor de ducă dintr-un mic fiord. Ah, ce amăgire, la-nceput de iarnă, îmi aduce-n cuget dorul incomplet, într-o simfonie care vrea să cearnă zeci de noi regrete dintr-un triolet.
sâmbătă, 31 mai 2025