Ultima îmbrăţişare Pe potecuţa-n stropi de rouă De dimineaţă-n spre livadă, Stau două frunze la pământ Ce-şi fredonaseră prin cânt Că vreau alături, ca să şadă. Căci după ce o vară-ntreagă Pe-aceiaş ramură,- au cântat, Se vede că-i grea despărţirea Când toamna atestă ruginirea Sub vântul ce le-a-mprăştiat. Şi-am încercat, să le înlătur Sub talpă,... să nu le strivesc, Dar ele-s strânse, amândouă Prin stropii de cristal în rouă Ca doi copii,... ce se iubesc. Şi-astfel privind, atent la ele Un gând zbură cu-nfrigurare La ipoteza cea mai sumbră: Poate că-i ziua cea din urmă, Şi poate-i ultima îmbrăţişare. Lipite parcă,... vor să treacă De pragul iernii-n primăvară, Când apărute, iar pe-un ram Pentru-a-şi începe, un alt an, Cânta-vor, în freamăt de vară. Flavius Laurian Duverna 19 octombrie 2015
sâmbătă, 31 mai 2025