Acolo, în cuibul tău suspendat între un gând de migrare şi altul mai mare de picaj înfundat te regăsesc mereu cu aripa-ți frântă în coji de cuvinte clocite şi-atât de păzite că păsări de-argint amuțesc şi nu cântă. În ghearele-mi lungi, în ghiare de fiară ți-aduc guguştiuci, lopătari şi egrete în spasme de pui se zbate-un erete când simte că-n ciocu-mi va fi să moară. Dar n-are niciunul aripa de fier s-o rup, s-o lipesc, să te-nalțe lipi-voi de tine din puf de speranțe un gând să te urce spre stele ce pier.
sâmbătă, 31 mai 2025