UN UNIVERS CU CENTRUL PESTE TOT

UN UNIVERS CU CENTRUL PESTE TOT

Un univers cu centrul peste tot
E locul veşniciilor rotunde
În care mintea încă nu pătrunde
Deşi să ştim e singurul chivot

Al unei legi ce face ca divinul
Să nu-l supunem ubicuităţii,
Divin e sinonim eternităţii
În care omul pare-a fi numai destinul

Ce pune galaxiile-n mişcare
Pe axe ce înţeapă infinitul.
Începe tot odată cu sfârşitul
Precum sămânţa zămislind o floare.

Când ne e scris ieşim din cerc o viaţă
Pe care o trăim cum ştim mai bine.
Şi cât sunt cerc de ce mi-e dor de tine?
De ce abia de te zăresc în ceaţă?

Mi-e dor de universuri paralele
Ce se ciocnesc cumva să ne unească.
Aşa e stirpea noastră omenească,
Îşi caută doar căile mai grele

De la finit la certul infinit.
Să poţi iubi! Să poţi să fii iubit!