Vara

Vara

Vara, cu torida ei căldură,
Anotimpul cu mult soare
Se declară, învingătoare,
Căci şi-a pus ca o armură
Şi-a-ntins-o peste natură,
Briza de vânt protectoare.

Vara, a soarelui strălucire
Prin puterea ce se-ntinde
Natura toată-o cuprinde,
Spre-a-ntregi a ei menire,
Şi spre-a lumii mulţumire
Minunea mare-şi extinde.

Vara, cu măreaţa-i bogăţie
Prin fructe şi prin legume
Ce hrăneşte-ntreaga lume,
Ea din belşug ne prescrie
Ce omu-ar putea... să ştie,
Că-i din Dumnezeu anume.

Mâncarea-i, cea savuroasă
Cu momente de distracţie
La cei mulţi, dă satisfacţie,
C-au verdeţuri lângă casă
Şi viaţa o face... frumoasă,
De la rău făcând abstracţie.

Prin pomii verzi din livadă
Fructele care sunt coapte,
Dintre crengile încărcate
La pământ încep să cadă,
Nu mai vor în pom să şadă,
Cad pe zi şi cad în noapte,

Dând de veste că sezonul,
Cel mai scump al sănătăţii
Care-i timpul... priorităţii,
A luat startul şi-a dat tonul
Făcând cunoscut că omul,
Are-n faţă un test al vieţii:

Să trăiască, cum natura -
Pentru el, chip marmoreu!
Fiinţa-i cugetând mereu -
Ca să nu-ntreacă măsura,
Ce-ar face atunci ruptura
Dintre el, şi... Dumnezeu.

Flavius Laurian Duverna 
14 iulie 2013