VIAŢĂ ÎNTRE COPERŢI Lăsaţi-mă să ard în poezie Această viaţă, singura ce-o am. Din versuri simt izvor de apă vie Şi din prozodie n-aş ceda un dram Decât acelor ce doresc să vadă Ascunsul vorbelor şi ritmul lor. Sunt prea bătrân să mă mai iau la sfadă Cu limbi de lemn şi cor asurzitor! O nestemată prinsă-ntr-o conjuncţie Ori un adverb lucind ameţitor Înlătură din viaţă orice funcţie Iar poezia, singurul odor Ce merită să fie pus deoparte Între coperţi ce nu rămân închise, Comoară ca şi orice altă carte În care lumile sunt transformate-n vise Precum şi visele sunt transformate-n lumi În care doar Ilene Cosânzene Şi Feţi Frumoşi trecând peste genuni Dau nemuriri noi şi noi dileme. Sunt prea bătrân, dileme am prea multe! Rostesc trohei, cer vântului s-asculte! Sunt prea bătrân şi nu mai simt insulte.
sâmbătă, 31 mai 2025