Vis

Prin fereastră Caru Mare,
Strălucește în oglindă,
Ceru-ntreg e-o lume care
În neliniști mă scufundă. 
Lună, tu, atâtea nopți,
Despletindu-ți tot argintul,
Sufletul meu sclav îl porți, 
Vraja ta-n abis pierzându-l! 
Și din  mantia-ți de stele, 
Vise în mănunchi presari, 
Toate grijile-mi grele
Se topesc când tu apari... 
Nu mi-e teamă că nu plouă, 
Că-s bolnav, că n-am noroc. 
Că pământu-i tot o rană, 
Că păcate curg potop!
Lună, hai destramă visul, 
Altfel mâine sunt pierdut!
Voi visa tot necuprinsul
Ce-astă noapte l-am văzut. 
Mari, ca-ntinderea de stele, 
Năzuințe s-or aprinde.
Doamne, dă-mi să am putere
Și calea spre a le cuprinde! 
Prin fereastră Caru Mare, 
Urcă oiștea strâmbă-n tindă, 
Mâine, cu sapa-n spinare,
Omule uită de-oglindă!...

-Omule, ce fără preget,
Ziua-ntreagă ai săpat,
Te-ai gândit cumva la suflet,
Să-l plivești, să-l ții curat? !...