zăvorul intrării era închis de Archaeidae prin urzeala lor de mătase argintie, dincolo de prag, parcă după-un veac aproape întreg, mă aștepta oglinda cu rama vopsită scorojit-albastru... privesc îndelung la brazdele adânci croite în frunte răsfirate până peste umerii aplecați ce nu mai pot duce greutatea carelor cu făină ce-mi acoperă creștetul și ochii lăcrimați de întunericul luminii! cine oare mi-o schimbat oglinda? mi-am întâlnit apoi viii, împrăștiați printre morții cuminți din morminte, le-am presărat petale cu lacrimi de ceară pe amintirile sufletelor venite la clacă.
sâmbătă, 31 mai 2025