Vremea liniștii

Vremea se afundă-n ceață
Precum noaptea în tăcere,
Trece blând ca o povață
Timpu-ncet prin întuneric.

Luna peste tihnă varsă
Razele tremurătoare
De pe culmea luminoasă
Și din umbrele de mare.

Ea ceasornicul inundă,
El încurcă fără leacuri
Secolele în secundă,
Clipa singură prin veacuri.

Peste tihnele nescrise
Zvâcnetul nici nu îngaimă
Doar o pasăre din vise
Tresări cu glas de spaimă.

Însă liniștirea lină
Iar o netezi pe aripi
Și în palida lumină
Înveli pe fiecare.

Nici un zgomot să se-nalțe
Nu s-aude, nu se vede,
Adormi la vânt în brațe
Freamătul ușor și verde.

Dar și vântu-ntins pe spate
Împăienjenindu-și ochii
Umflă vele-n libertate
Și îmbrățișează rochii.

Parcă într-o amorțire
Lumea-i toată prăbușită
Varsă bale de iubire
Și surâde adormită.

Apa chiar nu se mai mișcă
Prinsă-n trestii și în sălcii
Ca un dor născut în trișcă
Și pierdut în somnul păcii.

În văzduhul cald de vară
Am înțepenit ca lacul.
M-aș mișca, dar ceasul iară
Va hodorogi tic-tacul.
Victor Bragagiu