ZEITA SAU FEMEIE

ZEIŢĂ SAU FEMEIE

De ai fi fost zeiţă în loc să fii femeie,
Te-aş fi ucis cu pietre sau te-aş fi ars pe rug.
Decât să te iubească cu dragoste plebee,
Mulţimea celor care către altare fug.

Ca să te aibă-n case, ei te-ar picta pe scânduri,
Te-ar dăltui în piatră, te-ar plămădi din lut.
Ei te-ar ascunde-n minte şi te-ar ruga în gânduri,
Dar te-ar iubi zeiţă, ca pe un simplu scut.

Chiar turmele de preoţi te-ar proslăvi zadarnic,
În slujbe fără număr ce nu ţi-ar folosi.
Să fii zeiţă totuşi te-ar obosi amarnic.
Iubită de o lume, tu n-ai putea iubi.

De-aceea să te bucuri că totuşi te-ai născut
Femeie cu ochi tandri şi mâini mângâietoare.
Să fii pentru o lume un chip necunoscut
Cât timp eşti pentru mine pământ şi cer şi soare.

Aş vrea să-ţi mângâi sânii cu buzele-mi arzânde,
Femeie primordială, credinţa mea supremă!
Hai, strânge-mă în braţe şi spune-mi vorbe blânde,
Mă apară cu trupul de-a lumii anatemă.

Dacă te fac icoană, te fac doar pentru mine.
Te pot iubi cu sete, mă poţi iubi la fel.
Chiar fără să-ţi scriu versuri cu albe crinoline
Putem să ne compunem. Sau poate mă înşel!