Purtam un pantalon pînă aproape de genunchi. Cu o mînă în buzunar, în alta ţinînd un măr din care muşcam, mai dînd cu piciorul unei pietre, mai repezindu-mi părul într-o parte, mă plimbam pe străzile prafuite ale oraşului. Văd azi ca şi ieri: aproape după fiecare colţ de casă, aproape la fiecare intersecţie apărea taică-miu, parcă era nebun, avea ochii dilataţi, era îmbrăcat în nişte haine străine, care îi cădeau prost. E drept că oraşul era mai mult pustiu, dar el părea că se ascunde de cineva, că e urmărit, avea ochii dilataţi, se trăgea pe după colţurile de zid ale imobilelor, mă fluiera şi pe urmă îmi vorbea tainic, uitîndu-se în dreapta şi în stînga (nu l-aţi cunoscut pe tata, el care era un om sobru, aproape taciturn, să se comporte aşa…): “E unul lîngă statuia din centru, stă pe jos şi construieşte castele din nisip ud, apoi aşează peste ele, peste toate turnurile şi anexele o cîrpă, o lasă puţin, apoi scoate un chibrit şi îi dă foc; cîrpa, puţin udă, începe să ardă, sfîrîie întreaga construcţie din toate încheieturile, e formidabil, trebuie neapărat să te duci să vezi, nici nu e departe de aici, dacă sînt vreo o sută de metri, e formidabil!”. Băcanul şi meşterul de la magazinul de reparat obiecte din piele se ţineau după mine la o oarecare distanţă suportabilă şi îmi făceau semne disperate că nu e aşa, că ceea ce îmi spune tata s-a petrecut, într-adevăr, cîndva, demult, a existat acel băiat cîndva, dar că acum taică-miu bate cîmpii, la figurat, dar şi la propriu, degeaba. Încercau prin semne disperate să-mi spună că de fapt taică-miu a şi murit demult şi că nici eu nu sînt cel care cred eu acuma că sînt, că în realitate, la această oră eu sînt un om matur, aflat cine ştie pe unde, desigur, în acelaşi oraş, dar făcînd cine ştie ce alt lucru decît acela care mi se pare mie acum că îl fac. Era o căldură cumplită, stăteam cu toţii în bătaia directă a soarelui, mai puţin taică-miu, care nu ştiu cum făcea de se ţinea tot timpul la umbră. “Mama mă-tii de viaţă!”, am spus, scuipînd zdravăn în direcţia aprozarului, şi, muşcînd cu sete din măr, am început să mă îndrept către un lac pe care-l ştiam eu, în alt cartier, undeva, departe, înspre o pădure. (Din volumul “Duminica poemului mut”)
sâmbătă, 31 mai 2025