Apel

Opriţi războiu-n lumea mare,
să fie iar pace sub soare!
Chemaţi-vă trupele acasă,
nu faceţi iar ură de rasă!

Mor zilnic zeci de combatanţi
și voi nu vă gândiţi
că-i aşteaptă-n prag soţii, 
fraţi, surori, părinţi, copii. 

De criză păreţi speriaţi,
voi v-aţi pierdut în luptă fraţi?
Aţi crescut fără părinţi,
rugându-vă să nu muriţi?

V-a rănit pe voi vreo mină?
Voi vă plimbaţi în limuzină,
v-aţi îmbuibat pe seama lor,
nici nu vă pasă de popor.

E plină lumea de infirmi,
dar pe voi nu vă doare,
pământu-i de sânge-mbibat,
orfanii mor de foame!

Părinţii plâng îndureraţi
când pier a lor odoare,
chiar şi eroi de-i declaraţi,
mai are vreo valoare?

Mor oameni simpli şi copii,
răniţii putrezesc de vii.
Treziţi-vă, cât nu-i târziu,
să nu pierdeţi şi voi un fiu!

Mai bine purtaţi tratative
să fie pace şi iubire.
Nu investiţi banii în arme,
salvaţi bătrâni ce mor de foame!

De ce tot clasa muncitoare
să dea tributul cel mai mare?
Treziţi-vă, nu fiţi mişei,
în junglă nu trăiesc doar lei!