Să nu ne supărăm părinţii, Căci au dreptate şi când n-au Şi nu e dragoste mai mare Decât aceea ce ne-o dau! Să nu îi judecăm cu-ambiţie, Căci judecata ni-i osândă Şi şubredă ni-i chibzuirea În mintea noastră cea plăpândă! Avem dreptate pamantească De multe ori, avem pretenţii, Iar ei nu ne-nţeleg adesea, Mânaţi de bunele intenţii. Dar ei au altfel de dreptate - Dreptatea inimii jertfite, Iar noi, la rându-ne, sărmanii, Emitem judecăţi pripite! Dacă-am rămâne noi copiii Ce ne certau blând, cu iubire, Nu i-am mai întrista atâta, Crezând c-avem îndreptăţire. Dar noi, în schimb, răzbind în viaţă Precum o apă-nvolburată Ce-ajunge din izvor cascadă, Uităm de mamă şi de tată… Dacă-am privi puţin în urmă Şi i-am vedea cum fac cu mâna, Chemându-ne să ne-ocrotească, I-am reiubi de-acum întruna! Voi, care-aveţi acum părinţii În preajma voastră,-mbrăţişaţi-i Şi nu îi mai lăsaţi să plece – Slăviţi sunt mamele şi taţii! Şi nu lăsaţi încrâncenarea Să vă orbească-a’ voastre inimi, Iar de v-au supărat părinţii, Să ştiţi că ei v-au iubit primii!
sâmbătă, 31 mai 2025