Ars poetica 2 Dacă pe câmp, noi flori răsar mărgăritar, să fie doar lacrimi de nori? sau mai degrabă, o zână albă își face salbă de flori, să-și pună pe cap cunună, sub clar de lună? sau poate vântul, bate pământul în lung și-n lat, pe înserat, să-aducă nori, să plouă iar, că-ntreg pământu-i însetat și-ndrăgostit iubind tăcut și tăinuit, albul din mărgăritar? dar cine spune, când soare-apune, că-acele lacrimi, de lăcrămioare, frumoase, albe nu și le pune, zâna în salbe, să se cunune, c-un prinț frumos și drăgăstos, în acea noapte când vântul zboară, purtând parfum de lăcrămioară ușor, pe spate? ..... Poate când noaptea, vrea să coboare, vântul adie să poarte-n cer fluturi suavi, la trup firavi, de păpădie, când pe-nserat, nori a purtat, să-aducă iar, îndrăgostit, mărgăritar! că zâna lor, a florilor și-a nimănui, este stăpâna vântului. și-atunci străbate să-aducă-n spate rouă din nori, lacrimi pe flori și-n acea noapte, sub clar de lună, cununi de zână să-și facă salbe din lacrimi albe de lăcrămioare!
sâmbătă, 31 mai 2025