Ce suflet trist mi-au dăruit Părinţii din părinţi, De-au încăput numai în el Atâtea suferinţi? Ce suflet trist şi fără de rost Şi din ce lut inert, Că după-atâtea amăgiri Mai speră în deşert? Cum nu se simte blestemat De-a duce-n veci nevoi? O, valuri ale sfintei mări, Luaţi-mă cu voi!
