tata a murit într-o noapte de joi spre vineri aerul greu amplifica teama sub cerul atât de rece şi negru se prăvălea ca un bulgăre lumina adâncind disperarea undeva s-a produs o greşeală mama avea ochii sticlaţi şi mirosea a pâine proaspătă mă ţinea strâns cât mai aproape de piept să mai fim împreună doar pentru o vreme dincolo de toate acestea chiar şi Dumnezeu clipea îngăduitor poate sunt vinovat în ideea că n-am ştiut să aprind o lumânare pentru tata dar exista riscul să nu pot să-l mai strig ca atunci când îmi doream să fiu bărbat şi îi imitam toate mişcările însă am învăţat cu timpul că acel ritual e jumătatea care rămâne aici mi-e teamă acum respiraţia îmi abureşte vederea bântui printre imagini undeva la margine cade o stea îmi aduce aminte de copilărie de serile târzii în care număram stelele în cădere şi inima îmi bătea ca aripa unui fluture nici nu ştiu dacă totul e adevăr sau minciună dar ştiu că dincolo de clipa aceasta mă aşteaptă tata şi e decembrie am glezne de sticlă realitatea muşcă din mine sufăr dar nu spun nimic nici nu vorbesc despre tata e decembrie şi oricum anotimpurile se repetă
sâmbătă, 31 mai 2025