Doi cocoşi se iau la sfadă În ogradă la bunici, Hotărâţi fiind să vadă Care va cânta pe-aici. Fiindcă, vezi, în astă curte N-or rămâne amândoi, Chiar de sunt găini mai multe Şi-ar mai fi şi loc apoi. Spune unul, mândru tare, Că penaj aşa perfect Nu există-n lumea mare, Precum vezi la el pe piept. Celălalt, privindu-i creasta, Râde-n cioc cu ironie Şi îi zice: “Chesia asta, Ţi s-a cam pleoştit, bădie.” “Cine s-a găsit să-mi spună, Mie, c-aş avea defecte... Ştii că e mai mult de-o lună De când note imperfecte S-au tot auzit în zori, Fiindcă m-ai rugat pe mine, Chiar dacă mă trec fiori, Să te las să cânţi pe tine?" "Poate că mai dau rateuri Şi mă-ncurc în note-nalte, Însă cânt la matineuri Doar la orele exacte, Nu ca tine, alandala, Când la patru, când la cinci, Căci la ceasuri, socoteala, O cam laşi pentru amici." "Vrei să-mi ţii acuma predici? Chiar nu ştiu de ce te-ascult. Nici să calci nu ştii. Te-mpiedici Tot în pinteni, cam de mult." "Tu vorbeşti de bătrâneţe, Cum c-ar fi-nceput să-mi vie? Află-atuncea cu francheţe: Nu eşti bun nici de piftie!" Se aprind, se-aruncă-n luptă Şi se-ncaieră serios, De rămân cu creasta ruptă Şi întinşi, complet, pe jos. Cam aşa e şi în viaţă Când nu vrei să cânţi în doi: Se întâmplă ca să piardă, Mai adesea, amândoi.
sâmbătă, 31 mai 2025