Dintr-un castel sinistru, dintr-un castel prea mare, Târziu, în miez de noapte, cu fâlfâitu-i moale, Cu ochii-i plini de sete, cu colţii ca un ac, În grabă îşi ia zborul un preamăreţ liliac. Goneşte ca s-ajungă, până spre dimineaţă, În locuri cu mult sânge, dar cu puţină viaţă... Şi-aşa zbura liliacul, dorindu-şi să găsească Un litru, doar, de hrană, în Ţara Românească; Eforturi inumane făcea bietul vampir; Zadarnic, însă – sânge găsea ca-n cimitir. Şi, supărat, Dracula se-ntoarse la castel Şi porunci vampirii să vină toţi la el. De la sicrie vechi capacele săriră, În urlete de foame vampirii se treziră Şi, la castel Dracula când îşi văzu supuşii Cât sunt de slabi şi-anemici, rosti din pragul uşii: „- Îmi pare rău că trebui’ să vă anunţ acestea, Dar am văzut azi-noapte – vă dau şi vouă vestea – O mare sărăcie în Ţara Românească, Încât vampirii nu ştiu cum or să mai trăiască. Înfometat, în zboru-mi speram să dau de sânge, Dar, când vedeam românul până şi-n somn că plânge, Îmi înfrânam instinctul de-a-i da înţepătură, Simţind că e posibil să dau chiar de cianură! Vă spun, aşa situaţie în ţărişoara noastră N-am întâlnit de veacuri, atât e de albastră! Statistica ne-arată că, dintre toţi românii, Cam nouăzeci la sută nu mai ştiu gustul pâinii; Şi nicăieri în lume, pe unde-am fost plecat, Nu e mai mare criză de sânge nestricat! S-aleagă-o ceaşcă mică de sânge dintr-un litru, Vampirul, cu atenţie, trebui’ să-l dea prin filtru. Au ajuns rău românii, vă spun, iubiţii mei, Nu mai putem, de-acuma, să ne bazăm pe ei...”
sâmbătă, 31 mai 2025