Să nu vorbim de cei care-au sărit din luntre, ca s-ajungă mai devreme la țărm: sunt niște diletanți ai morții... Noi însă, pasagerii cu vocație, ne îndeletnicim cu diferite afaceri, dintre care cea mai bună e creșterea. Da: creștem, devenind tot mai flămânzi de nemurire. Unii se și realizează. Ce plăcere să-i vezi crescându-și numele în lemnul de pin al luntrii!... Unii dintre ei păzesc copiii - să nu joace rișca. Alții s-au instalat, cuminți, la pupă și studiază dârele. Există chiar mâncători de ciocârlii, al căror gâtlej o să le supraviețuiască. Dar cei mai mulți își schimbă-ntruna locul împrumutându-și sculele, în tranșă. Când câte unul strigă: "Hei, luntrașe!", ecoul îi răspunde leneș: "Doarme..."; Dar asta este o poveste-n care mulți nu mai cred. În general, n-avem nici paraziți, nici boli molipsitoare. (Idei există, însă nu fac pui.) Un singur lucru ne îngrijorează (dar cei ce-l spun sunt aruncați în apă): de-atât amar de vreme n-am primit nici un mesaj - un porumbel, o trâmba - ca semn că vom vedea curând uscatul. (Telegrafistul a murit, și nimeni nu-și amintește alfabetul Morse.) Să fi greșit direcția?... Nu cred: curentul bate-n dunga luntrii noastre, iar soarele-apucând ne-arată locul de naștere al peștilor cu aripi. Cât mai avem până acolo? Unii susțin că, peste câtva timp, vom trece Meridianul Lunii, ajungând pe-o mare care curge dedesubtul acesteia, de unde vom vedea pe cer cum navighează umbra noastră. E ora mesei. Se aud țipând cei care-aleși prin tragere la sorți (cu zaruri măsluite!) vor fi astăzi excluși de la festin: sunt bucătarii...
sâmbătă, 19 aprilie 2025