Deschide-te stâncă, să intru în tine Nu te mai vreau niciodat' la mine în piept Potecile lumii îmi sunt azi străine, În inima ta voi să stau și s-aştept. Din lacrima mea un izvor va țâșni Din tine afară, sfărmându-ți rărunchii Și chiar dacă dinții tăi cruzi ar scrâșni O alta curgând, îți va roade genunchii. Să văd atunci stâncă, de poți să reziști Cu-atâtea atacuri directe, la țintă. De-ai fi pulbere-n vânt, ai putea tu să miști Poverile-n lacrimi, valetul la chintă ? Sau praf de ai fi, sub tălpile goale Din suflet cu poftă, ai putea să mai muşti ? Ori te-aş găsi broderie la poale De dealuri ce-şi lasă perdeaua de-arbuşti. Tăcută ești stâncă, neclintită-n amurg Tăcută-i povara ce-o car după mine Aproape c-aş face cu tine un târg Dar nu voi să pierd. Ascultă-mă bine ! Ridică-te. Pleacă. Lasă-mi locul curat Ghirlande din floare de colț vei avea Și când în vecie mă voi fi-nfăşurat Pe frunte-ți voi pune ghirlande de stea. Hai stâncă, te-nmoaie, vezi ce-ți dăruiesc Nu mă strivi sub poveri, tot mai tare Bolovanii din tine mă secătuiesc Prefă-te la mine în piept, într-o floare.
duminică, 29 iunie 2025