În taina nopţilor, când liliacul Se-cumetă să înflorească, buimăcit De luna plină, ce îşi alintă lacul Şi stelele, ce infinitu-au răvăşit, Privesc prelung spre lunga veşnicie În traista toamnei căutând balsamuri, Pentru-amintiri pline de nostalgie Şi zilele-mi rănite, prinse-n ramuri. Mă plimb prin constelaţii cu uimire, Mă reântorc pe a Lacteei Cale, Încă mai caut o clipă de iubire, Dar luna stă cu noaptea la taclale. Speranţele mi-au evadat din paradis, Am răni adânci din lunga-mi bătălie, Pictez durerile în noul manuscris, Şi-aştept să râdă coala de hârtie. Sufetu-mi răvrătit, de vremuri obosit, Cu rugi se reâncarcă-n regăsire, Îar Domnul cerului oftează mulţumit Şi îmi arată portalul de sosire. Pe fruntea mea, luceferii s-au liniştit, Pernele aţipesc pe aripi de cuvânt, Senin, m-aproprii de propriul asfinţit Când eul meu se va întoarce în pământ!
sâmbătă, 31 mai 2025