Sub vechi coviltire precum nomazii Am călătorit până la marginea lumii Căutând aur în prundişul râurilor, Cutreerând la întâmplare nordwestul Preieriile fără hotare, fără răzoare, Pe urmele întâilor peregrini. Coastele costelive ale coviltrelor Precum cămilele obosite’n deşert Rumegând lumina lividă a amiezii Ne-au aşteptat să ne reîntoarcem De pe prundişurile iluzorii al visării. Sub coviltire am găsit adăpost De rafalele reci ale grindinii, Ale ploilor şi de furia furtunilor, De săgețile cu foc ale ultimilor Illini din văile râului Kankakee. Coviltirile ne-ai fost corturi, Case pe roate sub cerul înstelat, Învelitori ale trupurilor ostenite Până când ne-am statornicit, Până am prins rădăcini în preierie. Am săpat bordeie sub pământ, Cazemate de argilă şi piatră Morminte cu vizetă pentru cei vii, Învelite precum cuşma şurii Cu pale de şovar şi de păpuriş. Din tijile de trestie ale cavalelor Ne-am făcut grinzi la bordeie Şi acoperişurile au şuierat La adierea vânturilor. Am lăsat caprele, mirese albe Cu ugere pline precum trăistiile Să pască iarba de pe căpiţe De pe creştetul de fân al bordeielor. Când le-a venit sorocul am părăsit Pe rând, una câte una coviltirele Ca pe nişte corăbii în naufragiu. Şi au rămas doar pânzele sfâşiate Câlți de cânepă, cannabis sativa, Zburând peste oceanele verzi de iarbă Umezită de lacrimile înstrăinării. Coviltirele, acele drapele albe Abandonate pe câmpurile de luptă, Ciuruite de acizii tari ai timpului, De valţurile de moară ale pietrelor De râu au rămas o vreme să învelească Oasele, craniile uscate, văruite Ale cailor sălbatici ai prieriei.
sâmbătă, 31 mai 2025